Pentru că aceste rânduri se identifică cu debutul meu în ale scrierilor online, m-am decis să încep cu un exemplu personal,
dar care m-a învățat cu mult timp înainte să înțeleg ce este advertising-ul, community marketing sau pozitionarea, cât de importantă este rezonanța și unicitatea numelui pe care îl porți cu voie sau fără voie după tine.
Mulți dintre cei care mă cunosc știu că sunt din Constanța, însă cei care îmi sunt prieteni știu că sunt defapt dintr-un sat din județul Constanța. Topraisar (pământ galben), pentru prieteni, iar în ceea ce îi privește pe cei cu care tocmai ce am făcut cunoștiință, răspunsul meu este: Sunt din Constanța, mai exact știi unde este situat Techirghiol? Eh, după Techirghiol urmează Movilița și apoi Topraisar.
De ce toată această explicație? Pentru că deseori cei care nu știu despre ce anume vorbesc, schițează un zambet, care îi dă de gol, înțelegând că este nevoie de o explicație pentru a mă identifica undeva pe hartă. Deci nu se poate spune că această comunitate e prea bine poziționată în conștiința geografică a oamenilor, iar pronunțarea numelui poate aduce câteva probleme celor care îl aud pentru prima dată. Înafară de câteva șanțuri săpate în timpul celui de al doilea război mondial și o istorie destul de recentă, doar oamenii dau culoare locului.
Însă ce este fascinant la comunitățile de 5000 de oameni sau mai mici, este că toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Exact ca în cazul comunităților formate online de către branduri, diferența (semnificativă) fiind că interacțiunile face to face aduc un plus de valoare și anume memorabilitate.
Cel mai puternic atuu pe care îl are cineva într-un sătuc este numele. Îl știi pe Blană, pe ăla a lui Ilie, pe băiatul lui Anton? Numele de familie sunt imediat recunoscute de cei din comunitatea ta, pentru că străbunicii, bunicii, părinții sunt cei care au clădit acest element de personal branding și care la țară, credeți-mă te poate scoate din multe încurcături. În plus într-o comunitate numele nu vine ca un simplu element, ci aduce după sine o adevărată istorie în cadrul colectivității.
Pentru că vreau să vorbim concret despre puterea numelui, cel mai bun exemplu dintre toate pe care le găsesc este prenumele mamei mele. Numele complet este Blană Valerica-Carla și da, cred că mai există o cacofonie acceptată de societate. Pe o rază de câțiva km până în Constanța și pe întreaga distanță din Topraisar până la granița cu Bulgaria, numele Carla este asociat cu o singura persoana, mama mea. Aș putea să spun fără lipsă de modestie că doamna Carla este un brand ambasador redutabil pentru comuna în care a copilărit, plus că nu există curier care să fie direcționat greșit către casa Carlei Blană.
Ne formăm rapid o părere despre cei din jurul nostru în funcție de brandurile de haine pe care le cumpără, de localurile pe care le frecventează, în funcție de like-urile pe care le dau sau ce anume postează pe profilele personale, iar mai nou putem rezuma întrebarea al cui ești tu?, în cea al cărui brand ești fan?.
Dacă tot suntem un sat global, ar trebui să urmărim cursul pe care satul românesc îl urmează, pentru că există numeroase exemple care ne învață cum anume am putea să creăm și să creștem o comunitate de brand, fie ea la nivel local, național sau global.